BMW continuă să inoveze: în ce tehnologii vrea să investească

de: Andrei Tilimpea
23 05. 2022

Pe fondul amenințărilor cu un embargo asupra gazului rusesc, BMW explorează noi investiții în energie solară, geotermală și hidrogen.

BMW explorează noi investiții în energie solară, geotermală și hidrogen pentru a-și reduce dependența de gazul natural, a declarat pentru Reuters șeful de producție al producătorului auto, Milan Nedeljkovic, avertizând că un embargo asupra gazului rusesc va bloca industria.

BMW, care s-a bazat pe gaze naturale pentru 54% din consumul său de energie în 2021, examinează unde poate adăuga panouri solare la fabricile sale și elaborează planuri cu autoritățile locale pentru a transporta hidrogen la uzina sa din Leipzig, Germania.

„Hidrogenul este foarte potrivit pentru a reduce sau chiar a compensa pe deplin cererea de gaz”, a spus Nedeljkovic. „Industria noastră reprezintă aproximativ 37% din consumul german de gaze naturale”, a spus el, întrebat ce s-ar întâmpla cu fabricile BMW în cazul opririi livrărilor de gaze din Rusia.

„Nu doar BMW, ci întregul sector s-ar opri”, a spus Nedeljkovic.

BMW se pregătește pentru ce e mai rău

Planurile BMW reflectă pregătirile mai ample în curs de desfășurare în industria germană pentru a renunța la gazul rusesc și a veni cu un sistem de raționalizare a proviziilor disponibile în cazul unei opriri bruște a livrărilor.

Dincolo de Germania, o nouă fabrică din Debrecen, Ungaria, despre care BMW a spus că va fi prima fabrică auto din lume care va funcționa în totalitate fără combustibili fosili, se va baza în mare măsură pe energie solară, a spus Nedelkjovic, adăugând că producătorul de automobile se gândește și la utilizarea energiei geotermale.

Energia geotermală este mai stabilă decât sursele regenerabile dependente de vreme, dar nu a înregistrat o creștere sau investiții comparabile cu cele eoliene sau solare, parțial din cauza costurilor inițiale ridicate și a proceselor complexe de acordare a licențelor pentru foraj.

Întrebat despre potențialul energiei nucleare, care reprezintă aproximativ jumătate din aprovizionarea cu energie a Ungariei, dar este eliminată treptat în Germania, Nedeljkovic a spus: „Energia nucleară poate fi un factor de stabilizare, în special în aceste vremuri volatile. Pentru propria noastră producție ne bazăm pe surse de energie regenerativă”.